luni, 13 decembrie 2010

Biografia lui sir William Heerlein Lindley

Iata biografia celui pe care primarul Berger al Vienei de la 1900 il numea "cel mai mare hidrolog mondial", autor al proiectului uzinei de apa a Ploiestilor, asa cum mi-a fost transmisa de istoricul polonez Riszard Zelikowski in 2003 si caruia-i multumesc si cu aceasta ocazie.
Sir  William Heerlein Lindley s-a nascut la 30.01.1853 in Hamburg Germania, str. Ferdinand nr.50, fiind cel mai mare dintre cei patru copii ai lui William Lindley (1808-1900) inginer civil si si ai sotiei sale Julie Jane, fiica lui Martin Edward Heerlein, comerciant din Hamburg. A urmat cursurile unor scoli particulare din Greenwich si Blackheath si a fost inmatriculat la Universitatea din Londra in 1869.
In 1870 isi incepe activtatea practica pe santierul Uzinei de apa din Budapesta, santier condus de tatal sau (in perioadele de absenta a acestuia, asigura supravegherea lucrarilor). In 1873 este incadrat ca asistent al tatalui sau la Frankfurt pe Main in Germania, iar din 1874 pana in 1879 actionand atat ca reprezentant al tatalui sau dar si ca inginer rezident. Tatal sau se retrage in 1879, el devenind inginer sef  al lucrarilor de canalizare din oras.
La 24 martie a aceluiasi an se casatoreste cu Henriete Getz (1858-1923) fiica unui medic din Frankfurt. Cu aceasta a avut trei copii : doua fete si un baiat, nascuti toti in acelasi oras. In 1882 este numit la conducerea lucrarilor de alimentare cu apa ale orasului iar mai tarziu in acelasi an a tuturor lucrarilor ingineresti din aceasta directie.
In aceasta postura timp de 22 de ani, Lindley a proiectat si condus numeroase lucrari portuare ca ziduri de chei si diguri de-a lungul raurilor sau schimbarea vechiului pod de piatra pentru calea ferata Main-Neckar in
pod rutier (Wilhelmsbrucke). In cele din urma, in 1889,  a proiectat si ofertat o serie de lucrari electrice . In 1891 a servit ca membru in comisa de experti si presedinte al juriului la Marea expozitie electrotehnica din  Frankfurt. La sfarsitul anului 1879 preia de la tatal sau practica lucrarilor edilitare in afara Frankfurtului si in strainatate, extinzand-o la cel putin 36 de orase. In aceasta calitate a raspuns de proiectarea si conducerea lucrarilor de alimentare cu apa din Moskova, Tbilisi, Triest, Iasi, Craiova, Bucuresti, Pitesti, Warsovia, Ploiesti. De asemenea a fost consilier al lucrarilor de alimentare cu apa din Viena, Amsterdam, Tartu (Estonia), Kaunas si Sankt Petersburg. In acelasi timp a proiectat si propus sisteme de drenaj pentru Praga, Mannheim, Wurzburg, Tolz, Hanau, Homburg, Elberfeld, Samara, Ploiesti, Sankt Petersburg, Wloklawek, Radom si Lodz. In total a proiectat sau a fost consilier al lucrarilor de alimentare cu apa si canalizare in peste 40 de orase din Germania, Imperiul Austro-Ungar si Rusia. Lindley a fost o figura proeminenta in lucrarile tehnico-edilitare. A fost presedinte al Comisiei germane de electricitate,  al Comisiei germane de standardizare in domeniul  apei si gazului, si a reprezentat Germania in comisia internationala de standardizare. Alte organisme la care a participat au fost Comisia pentru regularizarea cursului Dunarii si Comisia germana pentru sanatate.
Valoarea lucrarilor sale a fost demonstrata de premiile primite la expozitiile tehnice din Torino (1890), Dijon (1893, Chicago (1893) si Lvov. In 1893 a fost numit Cavaler al Coroanei de otel a Austriei, in 1894 i-a fost conferit Ordinul Coroana Italiei. Expertiza acestuia a fost recunoscuta si de Imperiul Britanic:  el a fost membru in comisia regala pentru alimentari cu apa si canalizare din 1906 si a onorat-o pana in 1911. Pentru toata activitatea sa a fost innobilat primind titlul de lord. A fost membru in 32 prestigioase organizatii incluzand Institutul britanic pentru lucrari edilitare (1878), al Societatii franceze de inginerie sanitara, Societatii inginerilor germani de gaz si apa. In 1914 Universitatea din Darmstadt i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa in inginerie. Ultima sa mare lucrare a fost cea de alimentare cu apa a orasului Baku din Muntii Caucaz. Lucrarile au fost finalizate in februarie 1917 inainte de izbucnirea revolutiei bolsevice. In acelasi an se reintoarce la Londra.
A incetat din viata la data de 30 decembrie 1917 la domiciliul sau din Putney, str. Hazlewell Road nr. 74.

4 comentarii:

  1. Sir Lindley este pionierul alimentării cu apă în Craiova. În anul 1913 a finalizat alimentarea cu apă pentru "Comuna Craiova", captare care funcţionează şi astăzi.Am mai multe informaţii despre Lindley, am desene şi hărţi semnate în original de el. Are obiective executate în Craiova unicate în România.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sunt interesat de aceste informatii. Ma puteti contacta pe mail: andreescu.dragos@yahoo.com sau pe facebook andreescu dragos

      Ștergere
    2. unde se pot vedea ? ma puteti contacta ? alin.anchidin@gmail.com

      Ștergere
    3. unde se pot vedea ? ma puteti contacta ? alin.anchidin@gmail.com

      Ștergere